
- 1 decembrie 2017 - 2 decembrie 2017
Spectacolele de Ziua Națională a României, în Parcul Eminescu
Ziua Națională a României va fi
sărbătorită, la Arad, cu concerte de muzică populară și ușoară în aer liber,
manifestările urmând să se desfășoare în centrul orașului.
Organizatorii evenimentului, Primăria
Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură au anunțat că, spectacolele
organizate cu ocazia Zilei Naționale a României vor avea loc în Parcul Mihai
Eminescu, pe o scenă special amenajată în cadrul Târgului de Iarnă și nu pe
platoul din fața Palatului Administrativ cum fusese anunțat inițial.
Astfel, în 1 Decembrie, când se
sărbătorește Ziua Națională a României, pe o scenă din Parcul Eminescu, va avea
loc un concert folcloric extraordinar la care au fost invitați să susțină
recitaluri artiști din toate regiunile țării: Zorica Savu și Mihaela Petrovici
(Banat), Cristina Turcu Preda (Oltenia), Vladuța Lupău (Sălaj - Maramureș),
Angelica Flutur (Bucovina), Dinu Iancu Sălăjanu (Transilvania), Irina Loghin
(Muntenia).
Alături de aceștia vor urca pe scenă
soliști și ansambluri din municipiul și județuș Arad, care vor fi acompaniați
de orchestra Centrului Municipal de Cultură Arad, condusă de Dudu Blagu
Ienășesc.
În 2 decembrie, tot în Parcul Mihai
Eminescu, va avea loc un concert de muzică ușoară, care va fi susținut de Nova
Band, Alex Velea și Horia Brenciu&HB Orchestra.
Program:
1
Decembrie -
ora 17.00, Parcul Mihai Eminescu, Concert extraordinar de muzică populară
Orchestra
Centrului Municipal de Cultură Arad și soliștii:
Valentina
și Florin Novac, Irina Iovescu
Zorica
Savu (Banat)
Ansamblul
Crăișorii Moților din Tisa Nouă
Mihaela
Petrovici (Banat)
Adrian
Gancea
Cristina
Turcu Preda (Oltenia)
Ștefan
Muntenaș
Vlăduța
Lupău (Sălaj - Maramreș)
Angelica
Flutur (Bucovina)
Dinu
Iancu Sălăjanu (Transilvania)
Irina
Loghin (Muntenia)
2
decembrie
ora 19.00, Parcul Mihai Eminescu
Concert
de muzică ușoară
cu Nova Band, Alex Velea și Horia Brenciu&HB Orchestra