Evenimente

  • Home
  • Eveniment
  • Festivalul Filmului Francez, la Cinematograful „Arta“ din Arad. Ce filme vor fi proiectate
Festivalul Filmului Francez, la Cinematograful „Arta“ din Arad. Ce filme vor fi proiectate

Festivalul Filmului Francez, la Cinematograful „Arta“ din Arad. Ce filme vor fi proiectate

La aniversarea a 100 de ani, Institutul Francez din România prezintă, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, „Vertiges“ – Festivalul Filmului Francez.

Tema generală a festivalului în acest an este „Vertiges“ – vertijul și variațiile sale în cinema. Epoca noastră este marcată de o accelerare continuă, de schimbare și de o pierdere a echilibrului, semne specifice vertijului.  Oare trebuie să se schimbe totul ca să nu se schimbe nimic? Sau se schimbă oare totul cu adevărat? Și dacă mâine e deja aici, ce ne poate spune cinemaul despre aceste schimbări? Â

Publicul este invitat la un program de proiecții, care își manifestă susținerea pentru cinematografia de gen, în special, și celebrează propunerile cinematografice alternative și provocatoare.

La Arad, la Cinematograful „Arta“ vor avea loc 3 proiecții speciale, în perioada 20 – 22 martie, accesul spectatorilor fiind gratuit.

 

PROGRAM:

Miercuri, 20 martie 2024, ora 19.00

Secțiunea Panorama va prezenta, la Arad, comedia „Un an dificil“/„Une Année Difficile“, de Eric Toledano și Olivier Nakache.

Albert și Bruno, doi cheltuitori compulsivi și îngropați în datorii, apelează la lucrătorii comunitari pentru a-și face ordine în viață. Astfel, cei doi întâlnesc un grup de tineri activiști de mediu și, ademeniți de berea și chipsurile gratuite mai degrabă decât de idealurile acestora, Albert și Bruno se alătură mișcării fără prea multă convingere.

 

Joi, 21 martie 2024, ora 19.00

 „Cronica unei relații efemere“/„Chronique d’une liaison passagere“ (r. Emmanuel Mouret) este filmului care va putea fi văzut, joi, la Cinematograful „Arta“.

O mamă singură și un bărbat căsătorit devin iubiți. Și-au promis că va fi vorba despre o simplă aventură și niciunul din ei nu dorește o poveste de dragoste, știind foarte bine că relația nu are niciun viitor. Cu toate acestea, cei doi sunt din ce în ce mai surprinși de cât de bine se înțeleg și de starea de bine pe care o simt atunci când sunt împreună.

 

Vineri, 22 martie 2024, ora 19.00

Competiția tinerelor talente - lungmetraj pune în valoare, ca în fiecare an, filmele de debut ale tinerilor regizori.

La Arad, din această secțiune va fi proiectat filmul „Câine rău“/„Chien de la Casse“ regizat de Jean-Baptiste Durand, nominalizat pentru cel mai bun film la Premiile César și câștigător al Premiului publicului la Angers.

Dog și Mirales sunt prieteni din copilărie. Ei locuiesc într-un sat din sudul Franței și își petrec majoritatea zilelor hoinărind pe străzi. Pentru a-și omorî timpul, Mirales a căpătat obiceiul de a-l tachina pe Dog mai mult decât ar trebui. Prietenia lor este pusă la încercare de sosirea în sat a unei tinere fete, Elsa, cu care Dog începe o poveste de dragoste. Cuprins de gelozie, Mirales trebuie să renunțe la trecutul său pentru a se maturiza și a-și găsi locul...

 

Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara și co-organizat de: Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret ‚Jean Constantin‘ Constanţa, Inspire Cinema Craiova, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional ‚Radu Stanca‘ Sibiu, Alianța Franceză Suceava, Muzeul Județean Mureș și Consiliul Județean Mureș, F-Sides, Rezidența BRD Scena9,  Control Club

Prezentat de: Orange

Partener: Groupama

Partener instituțional: Ambasada Canadei în România