
- 13 februarie 2023 - 17 februarie 2023
Lungmetrajul „Corset“, premiat anul trecut la Cannes, la Cinematograful „Arta“ din Arad
„Corset“/„Corsage“, lungmetrajul de ficțiune al regizoarei austriece Marie Kreutzer, care avut premiera mondială anul trecut la Cannes, în secțiunea „Un Certain Regard“, unde actrița principală, Vicky Krieps a fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună performanță, va putea fi văzut, la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Filmul va fi proiectat vineri, 17 februarie 2023, de la ora 19.00.
Accesul este gratuit.
Filmul este o relatare fictivă a unui an din viața împărătesei Elisabeta a Austriei. În Ajunul Crăciunului din 1877, ea împlinește 40 de ani și este considerată oficial o bătrână și începe să încerce să-și mențină imaginea publică, cândva idolatrată pentru frumusețea ei.
Filmul a fost premiat deja la numeroase festivaluri internaționale, printre care London Film Festival, Sarajevo Film Festival.
Corset este și propunerea Austriei la Oscar la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional“ din 2023, fiind deja pe lista finaliștilor pentru Oscar.
Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.
Premii:Un Certain Regard - Best Performance - Cannes Film Festival 2022
Best Performance (Vicky Krieps) - Chicago IFF 2022
Winner Best Film - London Film Festival 2022
Winner Best Film - San Sebastian International Film Festival 2022
Nominalizări:
Propunerea
Austriei pentru o nominalizare la premiul Oscar la categoria „cel mai bun
lungmetraj internaţional“ din 2023
Jameson CineFest 2022
Jerusalem Film Festival 2022
Munich Film Festival 2022
Sinopsis:
Titlul: Corset (titlul original: Corsage)
Director: Marie Kreutzer
Scenarist: Marie Kreutzer
Distribuție: Vicky Krieps, Colin
Morgan, Finnegan Oldfield, Florian Teichtmeister
Anul: 2022
Durata: 113 min.
Rating: 15+
Împărăteasa Elisabeta a Austriei este admirată pentru frumusețea ei, iar stilul
ei unic declanșează adevărate frenezii în modă. În 1877, „Sissi” împlinește
40 de ani, și este forțată să se conformeze unei imagini publice care o
încorsetează din ce în ce mai strâns, în toate sensurile. Existența ei se
reduce la un rol strict reprezentativ la curtea imperială, deși Elisabeta și-a
dorit o viață plină de activități și provocări. Dorința ei profundă de
cunoaștere și pofta de viață nu o lasă să renunțe la visurile ei, și în curând
se găsește într-o stare de zbucium interior. Pleacă din Viena spre Anglia și
Bavaria, unde va vizita prieteni vechi și iubiți de odinioară, căutând aventuri
și energia tinereții. Știe că pe viitor i se vor impune decenii întregi de
obligații și ceremonii golite de sens, dar ea se revoltă împotriva propriei
imagini hiperbolizate și croiește un plan prin care să-și exprime adevărata
identitate.