
- 11 februarie 2021 - 22 februarie 2021
Ziua Îndrăgostiților și Dragobetele, sărbătorite în centrul Aradului. CONCURS CU PREMII
Luna iubirii va fi sărbătorită, în centrul Aradului, unde vor fi invitate toate persoanele care doresc să-și declare, într-un mod sau altul dragostea față de partener, indiferent de vârstă.
Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad vor oferi tuturor îndrăgostiților posibilitatea să-și mărturisească iubirea într-un cadru epic, special amenajat pe platoul din fața Palatului Administrativ, cu ocazia Valentine’s Day și a Dragobetelui.
Călin Bibarț: „În luna februarie sărbătorim iubirea, oamenii, oraşul. Dragi arădeni, vă încurajez să ne reamintim cu toții ce minunat este să fim îndrăgostiți de Arad. Astfel că am pregătit o frumoasă surpriză pentru toți cei care iubesc. Vă aşteptăm pe platoul din fața Primăriei pentru a ne bucura de un moment vesel şi plin de culoare. Mulțumesc partenerilor Arsat Industry, HAI Extrusion şi tuturor sponsorilor pentru implicare, generozitate şi gândul bun pentru comunitate, #pentruArad.“
Astfel, în 14 februarie 2021, când în întreaga lume este marcată Valentine’s Day și în 24 februarie 2021, când românii sărbătoresc Dragobetele, între orele 11.00 - 20.00, într-un igloo decorat adecvat, vor fi „oficiate“ căsătorii pentru o zi.
Tot pe platoul din fața Palatului Administrativ, va fi amenajat și „Tunelul iubirii“, prin care perechile pot să treacă înainte sau după „oficierea“ căsătoriilor de o zi.
În acest decor special, tinerii sunt invitați să-și facă fotografii ce le vor permite înscrierea la concursul „Îndrăgostit de Arad“, desfășurat în perioada 14 – 26 februarie 2021.
Vor fi declarate câștigătoare pozele încărcate în secțiunea comentarii a evenimentului creat pe pagina de facebook a Primăriei Arad, care adună cele mai multe aprecieri (like-uri).
Anunțarea câștigătorilor va fi în data de 26 februarie 2021, ora 12.00.
Întregul regulament al concursului poate fi consultat accesând link-ul https://fb.me/e/4Du10XaNu.
Atât „Tunelul iubirii“ cât și igloo-ul care va fi transformat în „sală de căsătorii“ sunt oferite, prin sponsorizare, de firmele Arsat Industry și HAI Extrusion.
Tot cu ajutorul unor sponsori,
organizatorii pregătesc premii pentru participanții la aceste evenimente.
Regulamentul concursului „Îndrăgostit de Arad”
Concursul se va desfășura în perioada 14 – 26 februarie 2021.
Participarea la concurs se va face în perioada 14.02.2021 –
25.02.2021, iar desemnarea și anunțarea câștigătorilor va fi în data de
26.02.2021, ora 12:00.
Condiții de participare la concurs
Pentru
a participa la Concurs este necesară acceptarea necondiționată și fără
rezerve, de către participanți, a prezentului regulament,
considerându-se drept reale, corecte și complete toate datele furnizate
de participanți precum și acordul cu privire la acceptarea
regulamentului prezentului Concurs manifestat de participanți în
momentul înscrierii. Prin înscriere la concurs se înțelege postarea
fotografiei pe pagina de facebook a Primăriei Municipiului Arad, la
rubrica Eveniment.
Prin înscrierea la Concurs fiecare participant
garantează că își dă consimțământul prealabil pentru prelucrarea de
date cu caracter personal.
Pentru identificare și ridicarea/intrarea
în posesia premiului, câștigătorii desemnați vor prezenta
reprezentanților Organizatorului un document de identitate, fără însă să
fie reținute copii după acesta.
Angajații sau colaboratorii
Organizatorului, precum și toate celelalte persoane implicate în acest
proiect nu vor putea participa la acest Concurs, în sensul că nu li se
vor putea acorda niciun fel de premii.
Organizatorul își rezervă dreptul de a anula, în mod justificat, orice participare.
Mecanismul de concurs
Persoanele
care doresc să participe la Concursul „Îndrăgostit de Arad” trebuie să
formeze un cuplu și cel puțin unul dintre participanți să posede un act
de identitate.
Înscrierile și participarea la concurs vor avea loc în perioada 14.02.2021 – 25.02.2021.
Înscrierea
în concurs se face gratuit, fără perceperea unei taxe directe sau
indirecte. Prin înscriere la concurs se înțelege postarea fotografiei
pe pagina de facebook a Primăriei Municipiului Arad, la rubrica
Eveniment.
Un cuplu poate participa printr-o singură înscriere la Concurs, adică postând o singură fotografie.
Participarea
la concurs se va face astfel: între 14 și 25 februarie 2021, cuplurile
trebuie să se fotografieze cu decorurile amplasate pe platoul din fața
Palatului Administrativ. Se încarcă doar o singură fotografie în
secțiunea comentarii a evenimentului creat pe pagina de facebook a
Primăriei Arad.
Vor fi declarate câștigătoare pozele postate pe pagina de facebook a event-ului care adună cele mai multe aprecieri (like-uri).
Acordarea premiilor
Câștigătorii premiilor vor fi anunțați în 26 februarie, ora 12:00.
Cuplurile
câștigătoare vor fi anunțate online și vor fi invitate să-și ridice
voucher-ul premiului câștigat, urmând ca pe baza acestuia, să intre în
posesia premiului propriu-zis.
Premiile concursului
Pozele câștigătoare vor fi premiate în funcție de numărul de like-uri luate în mod DESCRESCĂTOR.
Premiile vor fi următoarele:
Premiul 1 - O noapte de cazare cu mic-dejun inclus, premiu oferit de Hotel Leon
Premiul 2 - Set brățară Ea&El, cu șnur și pandantiv în formă de inimă, oferit de Bijuteria Iosa
Premiul 3 - Un voucher coafură și machiaj mireasă + un voucher styling mire, oferite de Salon Biu Piu by Cătălin Brie
Premiul 4 - O cină romantică oferită de Lénto Cafe & Bistro
Premiul 5 - Un voucher tuns femei + un voucher tuns bărbați, oferite de Salon Biu Piu by Cătălin Brie
Premiul 6 - O cină romantică pentru 2 persoane oferită de Restaurant Marin & Friends
Premiul 7 - Un tort inimă oferit de Cofetăria Libelula
Premiul
8 - Un voucher stilizat sprâncene femei+ un voucher stilizat
sprâncene bărbați, oferite de Salon Biu Piu by Cătălin Brie
Premiul 9 - Un tort inimă, oferit de Cofetăria Libelula
Premiul 10 - Un voucher manichiură gel femei+ un voucher manichiură clasică bărbați, oferite de Salon Biu Piu by Cătălin Brie
Premiul 11 - Un set cărți oferit de Librăria Corina
Premiul 12 - O cină cu pizza, oferită de Pizzeria La Strada
Premiul 13 - Un set cărți oferit de Librăria Corina
Premiul 14 - Un bax vin oferit de Cramele Daiconi
Premiul 15 - Un set cărți oferit de Librăria Corina
Premiul 16 - Un set căni decorative cu jucării pluș pentru Ea&El, oferit de Magazin Karyn
Premiul 17 - Un set tricouri pentru Ea&El oferit de City Chic Boutique
Premiul 18 - Un set brățări pentru Ea&El oferit de City Chic Boutique
Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Datele
cu caracter personal sunt colectate și procesate pentru înscrierea și
participarea în concursul „Îndrăgostit de Arad”. Datele colectate constă
în nume, prenume, adresa e-mail și număr de telefon.
Datele de
contact vor fi utilizate de Organizator pentru comunicarea cu
dumneavoastră prin canalele pe care le-ați aprobat pentru a vă ține la
curent în legătură cu rezultatele concursului.
Datele enumerate vor fi folosite pentru predarea voucher-ului și validarea cuplului câștigător.
Datele dumneavoastră vor fi dezvăluite doar sponsorilor acestui concurs.
Vă
asigurăm că datele dvs. se prelucrează cu respectarea legii, în
condiții de securitate și confidențialitate. Am adoptat toate măsurile
necesare, atât intern, cât și în ceea ce privește colaboratorii, pentru a
asigura respectarea acestui principiu. Solicităm partenerilor noștri
îndeplinirea acelorași condiții de Securitate si confidențialitate, în
ceea ce privește datele personale.
Partenerii evenimentului
Partenerii evenimentului sunt: ARSAT INDUSTRY, ASTREEA IGLOO ȘI HAI EXTRUSION
Sponsorii concursului online de poze cuplu sunt: Hotel Leon, Bijuteria Iosa, Restaurant Marin & Friends, Lento Cafe & Bistro, Librăria Corina, Cofetăria Libelula, Magazin Karyn, Salon Biu Piu, Pizzeria La Strada, Cramele Daiconi și Florăria Laura.