Evenimente

  • Home
  • Eveniment
  • PS Emilian Crișanul, invitat la Conferințele „Aradul și România Mare“
PS Emilian Crișanul, invitat la Conferințele „Aradul și România Mare“

PS Emilian Crișanul, invitat la Conferințele „Aradul și România Mare“

Cea de-a treia ediție a evenimentului Conferințele „Aradul și România Mare“ este programată să se desfășoare miercuri, 27 noiembrie 2019, la ora 12.00, în sala „Regele Ferdinand“ din Palatul Administrativ și îl are ca invitat pe PS Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Tema conferinței prezentate de PS Emilian Crișanul este Episcopia Aradului în contextul istoric-bisericesc de după Marea Unire de la 1918.

Astfel, PS Emilian Crișanul va evidenția un aspect, poate, mai puțin cunoscut de public, respectiv viața Eparhiei Aradului în România Mare, aliniindu-se reputaților istorici care au prezentat diverse teme din această perioadă.

Conferința va fi prezentată într-un moment deosebit pentru Eparhia Aradului, anul acesta, în 28 noiembrie 2019, împlinindu-se zece ani de la ridicarea fostei Episcopii a Aradului, Ienopolei și Hunedoarei la rangul de Arhiepiscopia Aradului.

Este, așadar, un bun prilej de a-i oamagia pe toți aceia care au contribuit, de-a lungul timpului la susținerea activității Arhiepiscopiei Aradului, clerici, slujitori, ierarhi.

Moderatorii evenimentului vor fi prof. univ. dr. habilit. Corneliu Pădurean de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ și dr. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol“.

Intrarea este liberă.

PS Emilian Crișanul desfăşoară o bogată activitate misionar-pastorală, precum şi ştiinţifică, concretizată în publicarea de cărţi, studii şi articole. A participat şi par­ticipă activ la congrese, confe­rinţe, simpozioane şi în­tru­niri şti­in­ţifice naţionale şi in­ter­naţionale.

Evenimentul „Conferințele Aradul și România Mare“ este organizat în cadrul proiectului „Voci în cetate“, derulat de Centrul Municipal de Cultură Arad, care anul acesta este dedicat perioadei de după 1 Decembrie 1918, când s-a consolidat România Mare.

Organizatorilor, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură li se alătură la această ediție a proiectului Consiliul Județean și Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“.

Parteneri în cadrul proiectului sunt Asociația Ștefan Cicio Pop, Universitatea „Aurel Vlaicu“ și Inspectoratul Școlar Județean Arad.