
- 28 octombrie 2019 - 3 noiembrie 2019
Festivalul Vinului, ediția 2019, la Arad
Festivalul Vinului,
ediția 2019, va avea loc în perioada 1 - 3 noiembrie, în Parcul Pădurice și în
parcarea Casei de Cultură a Sindicatelor, unde, pe lângă degustări de vinuri și
produse specifice unei astfel de sărbători va fi prezentat și un program artistic divers, cu multă muzică de
petrecere și muzică ușoară.
Ediția din acest
an a Festivalul Vinului de la Arad are ca scop, pe lângă oferirea a trei zile
de distracție și voie bună și promovarea producătorilor de vin din județul Arad
dar și promovarea Aradului ca destinație turistică, în special a zonelor unde
se poate practica turismul viticol.
Până acum,
organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad,
au confirmat prezența producătorilor Elite Wine (Șiria), Enoris (Cluj), Cramele
Miniș (Mâsca, județul Arad), Wine Reprezentative (Miniș), Wine Princess
(Miniș), Ando Wine Concept (jud. Arad), Kaiser Wein (Pâncota), Cramele Canea
Mihai (jud. Satu Mare) care vor oferi pentru degustare și vânzare vinuri albe
și roșii, dar și must.
Pe lângă vinuri,
participanții la festival vor mai putea să deguste o gamă diversă de brânzeturi
dar și produse tradiționale din județul Arad.
Totodată, în cele
trei zile ale festivalului vor fi organizate spectacole artistice cu muzică de
petrecere, muzică lăutărească, muzică ușoară, invitații speciali fiind Geta
Burlacu, Nightloosers, Dirty Slippers, Cargo, Lavinia Răducanu și Gabi Muzicaș și
Irina Rimes.
Vineri,
1 noiembrie 2019
Orele 18.00 –
22.00
Old Lady’S Band,
Jazzy Bit, Amalia Gaiță
Geta Burlacu
Nightloosers
Sâmbătă,
2 noiembrie 2019
Orele 18.00 –
22.00
Arthur in
Neverland
Mario Band
RUA
Dirty Slippers
Cargo
Duminică,
3 noiembrie 2019
18.00 – 22.00
Nova Band,
Fantazia, Progresiv A
Lavinia Răducanu
și Gabi Muzicaș
Irina Rimes