
- 5 decembrie 2018 - 5 decembrie 2018
Aprinderea luminițelor în bradul de Crăciun. Spectacol magic cu Gașca Zurli
Aprinderea
luminițelor în bradul de Crăciun, dar și sosirea lui Moș Nicolae sunt două
evenimente așteptate la Arad, care au fost programate să se desfășoare în 5
decembrie, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, de la ora 18.00.
Bradul de Crăciun va
fi adus din Munții Apuseni, va avea în jur de 20 metri înălțime și va fi
decorat cu o stea luminoasă și mai multe şiruri cu led Flash (intermitente) şi
ghirlande dinamice.
La sărbătoarea
aprinderii luminițelor în bradul de Crăciun va sosi Moș Nicolae care, ca în
fiecare an, va împărți copiilor daruri.
Municipalitatea va
amenaja, în acest an, 13 brazi de Crăciun care vor fi montați în cartierele din
oraș.
De asemenea, în
faţa Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și
în Piața Drapelului din zona Podgoaria au fost amplasați doi brazi artificiali,
iluminați dinamic în culorile drapelului nașional.
La patinoarul
municipal a fost montat un brad artificial încărcat de luminiţe multicolore.
Spectacol
cu Gașca Zurli
Pentru cei mici,
Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad au pregătit un
recital cu Gașca Zurli, trupa care a devenit, în timp scurt, un fenomen
naţional pentru copiii din România, fiind considerat cel mai mare brand pentru
copii 100% românesc.
Gașca Zurli are
un succes răsunător pentru că a transformat educaţia formală într-un spectacol
magic al imaginaţiei.
Peste 450.000 de
abonaţi pe canalul de YouTube,
două producţii de televiziune la TVR1 și NaţionalTV, 4 DVD-uri în tiraj de peste
20.000 unităţi.
Peste 450.000.000
de milioane de vizualizări, peste 150.000 de urmăritori pe paginile de Facebook.
Au ajuns în peste
30 de oraşe din România, UK, Ungaria, Republica Moldova, Danemarca. Hit-ul „Am o căsuță
mică“ le aparţine şi a adunat peste 50 de milioane de vizualizări.
Gașca Zurli s-a
născut în mintea şi în inima Mirelei
Retegan, femeia care a dus dragostea pentru copilul ei la rang de
fenomen naţional. Lumea din spectacolele Gașca Zurli este o lume magică, plină
de bucurii și zâmbete.
„Pentru noi
fiecare copil este unic, așa că îi tratăm pe toți cu aceeași atenție și
dragoste. Gașca Zurli are
13 spectacole diferite care au făcut înconjurul ţării şi au schimbat relaţiile
dintre părinţii şi copiii din România. La spectacolele Zurli familiile
descoperă că «joaca e limbajul iubirii dintre părinţi şi copii», îi place
Mirelei Retegan să-şi descrie creaţia.