
- 21 iulie 2018 - 21 iulie 2018
Balerina – filmul lunii iulie la Cinematograful din Grădiște
Sfârșitul lunii iulie
aduce la Cinematograful Grădiște un film de vacanță accesibil atât pentru cei
mici, cât și pentru cei mari. BALERINA,
un film pentru întreaga familie va fi difuzat, sâmbătă, 21 iulie, de la orele
10.00 și 12.00.
Filmul pe care îl
propunem este o animație din care nu
lipsesc muzica, emoția și aventura.
BALERINA aduce în
prim plan o tânără care dorește să-și depășească statutul de fată crescută la
orfelinat și prin ambiție, multă muncă și perseverență ajunge balerină tocmai la
Opera din Paris.
Aceasta este cea
de-a șasea proiecție de film din acest an de la Cinematograful din Grădiște,
fiecare dintre proiecții a rulat cu casa închisă, motiv pentru care
organizatorii au decis ca fiecare film să beneficieze de două proiecții.
Proiecțiile de
film de la cinematograful din Grădiște fac parte dintr-un proiect pe termen
lung, finanțat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură
Arad, care are ca scop revitalizarea cinematografelor din oraș.
Balerina - aventură cu cântec și dans
Balerina (Franța,
Canada 2016)
Durată: 89 minute
Rating: Audiență
generală
Dublat în limba
română
Sinopsis
Animaţia
„Balerina“ prezintă aventura lui Félicie, o tânără orfană care are o singură
pasiune: dansul. Alături de Victor, cel mai bun prieten al său care îşi doreşte
să devină un inventator renumit, pun la cale un plan extrem de îndrăzneţ pentru
a fugi din orfelinat direct la Paris, oraşul luminilor şi al tuturor
posibilităţilor.
Aventura
ambițioasei Félicie începe, așadar, într-un orfelinat dintr-o zonă rurală a
Franței și se continuă la Paris, în anul 1882, când putem vedea Turnul Eiffel
în construcție și Opera Mare din Paris în toată splendoarea ei.
Pentru că devine
protejata lui Odette, fostă mare balerină, acum femeie de serviciu la operă,
Félicie găsește o cale de a fi acceptată în grupa de începători din care vor fi
aleși protagoniștii unui nou spectacol „Spărgătorul de nuci“. Urmează un
carusel al emoțiilor și al antrenamentelor dure de care se ocupă Odette, care
vede în mica orfană, plină de viață și de pasiune pentru dans, o învingătoare.
Félicie va trebui
să lupte mai mult ca niciodată, să se autodepăşească şi să înveţe din greşeli
astfel încât să poată transforma în realitate cel mai nebunesc vis al său.
Într-o bună zi va
deveni cea mai graţioasă balerină de la Opera din Paris.