
- 18 mai 2018 - 18 mai 2018
Van Gogh, pe ecranul de la cinematograful Arta
Ceea ce face acest film să fie special este faptul că Loving Vincent, lansat în 2017, este primul film de animație realizat în întregime din picturi în ulei. Procedura a fost una complicată – începutul unui cadru era pictat, iar apoi peste acesta se adăugau elementele ce apăreau ulterior în film, în același cadru, pictura finală fiind imaginea finită a cadrului de film. Au rezultat aproape o mie de picturi în ulei pe pânză, care constituie filmul final.
„A fost un proces care a consumat mult timp. Ne-a luat patru ani să dezvoltăm tehnica în care vom face filmul și peste doi ani – și o echipă de peste 100 de pictori – să completăm filmul”, spun producătorii.
S-a lucrat în studiouri din Gdansk, Wroclaw (Polonia) și Atena (Grecia).
Regia: Hugh Welchman, Dorota
Kobiela
Cu: Saoirse Ronan, Douglas Booth, Jerome
Flynn
Durata: 94 min
Evenimentul este organizat de Centrul
Municipal de Cultura Arad în colaborare cu Asociaţia CitiZenit şi face parte
dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene.