- 14 July 2018 - 14 July 2018
Festivalul Minorităţilor Naţionale la Arad, ediţia a XII-a
Festivalul Minorităților Naţionale de la Arad, care din anul 2013 este inclus
în Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, se va desfășura sâmbătă, 14 iulie 2018 şi va cuprinde parada porturilor
populare și un spectacol, care va fi susținut atât de reprezentanții comunităților
minorităților din județul Arad cât și de invitați din străinătate.
Ediția din acest an a Festivalului
Minorităților Naționale va debuta cu o paradă a porturilor populare tradiționale
prin centrul Aradului, în timpul căreia, participanții vor etala costumele
populare specifice fiecărei comunități.
Parada va avea loc pe traseul
Palatul Administrativ – Parcul Eminescu.
După paradă, va urma un spectacol
susținut de ansamblurile minorităților, care va avea loc în Parcul Mihai
Eminescu, în spatele Palatului Administrativ.
Festivalul Minorităţilor Naţionale are ca
scop evidenţierea celor mai valoaroase aspecte din viaţa minorităţilor care
convieţuiesc de sute de ani, în armonie, în municipiul şi judeţul Arad.
În municipiul și județul Arad conviețuiesc
opt comunități ale minorităților, maghiară, germană, sârbă, bulgară, evreiască,
slovacă, ucrainiană, rromă.
Festivalul Minorităţilor Naţionale este
organizat, în fiecare an, de Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal
de Cultură Arad.
Programul festivalului
Ora 17.00 – 17.30
Parada porturilor populare ale
minorităţilor pe traseul Palatul Administrativ – Parcul Mihai Eminescu
Ora 17.30 - 18.30 Parcul „Mihai Eminescu”:
Spectacol de cântece și dansuri tradiţionale din repertoriul minorităţilor
naţionale
Ora 18.30 – Spectacol susținut de Fanfara
„Mihai Eminescu“ din Coștei – Serbia,
Orchestra de mandolin „Tremolo“ din Tótkomlós
– Ungaria și Orchestra de tamburași din Panciova - Serbia