Events

  • Home
  • Event
  • Filmul „Campioana“ – proiecție specială cu ocazia Zilelor Aradului, în grădina de vară de la cinematograful din Grădiște
Filmul „Campioana“ – proiecție specială cu ocazia Zilelor Aradului, în grădina de vară de la cinematograful din Grădiște

Filmul „Campioana“ – proiecție specială cu ocazia Zilelor Aradului, în grădina de vară de la cinematograful din Grădiște

Grădina de vară de la cinematograful din cartierul Grădiște va găzdui, în această săptămână, o nouă proiecție de film în aer liber, în cadrul evenimentului „Zilele Aradului“.

Astfel, joi, 19 august 2021, de la ora 20.30, pe marele ecran va rula producția românească „Campioana“, în regia Elisabetei Bostan.

În rolurile principale: Izabela Moldovan, Carmen Galin, George Mihăiță, Mircea Diaconu, Maria Ploae, Costel Constantin, Mircea Diaconu, Luminița Gheorghiu, Diana Lupescu, Ileana Stana Ionescu.

Intrarea este liberă și se face pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile.

Cei care doresc să-și rezerve locuri au la dispoziție numărul de telefon/WhatsApp 0740.946.821.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecția filmului se va amâna.

Proiecțiile de film de la cinematograful din Grădiște sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Arhivei Naționale de Film și DACIN-SARA.

La proiecțiile de filme și la spectacolele de teatru de păpuși pot participa persoanele vaccinate anti-COVID, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele cu test RT-PCR negativ (valabil max. 72 ore), persoanele cu test antigen rapid (valabil max. 24 ore) și persoanele care se află între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV2.

Participarea la spectacole se va face cu respectarea măsurilor de protecție sanitară (dezinfectare, termometrizare, mască de protecție obligatorie).

 

Campioana(România, 1990)

 

Gen film: Dramă

Distribuitor: Centrul Național al Cinematografiei

Durata: 92 minute

Rating: Audiență generală

La 10 ani, Corina visează să fie admisă la celebra școală de gimnastică de la Deva. Mai întâi respinsă, Corina reușește, prin antrenament și sacrificii, să treacă testul de admitere, la fel ca prietena sa cea mai bună, Maria. Dar adevărata luptă de-abia acum începe: să ajungă cele mai bune din lume. Corinei nu-i lipsesc curajul și voința și vrea să-i demonstreze celei mai bune antrenoare din țară, Lili Oprescu, că are stofă de campioană.

Un film despre lupta unei tinere gimnaste de a-şi atinge visul de a deveni campioană. Lumea gimnasticii este prezentată cu realism, fiind prezentată duritatea antrenamentelor de gimnastică şi eforturile depuse de sportivi pentru a atinge baremele de performanţă. Antrenamentele sunt destul de autentice, din moment ce au luat parte gimnaste adevărate, iar gimnastica este revelată ca un sport ce îmbină graţia şi efortul aproape inuman. Drumul sportivei către victorie este obositor şi plin de sacrificii.