Events

  • Home
  • Event
  • 12-14 august: Conferințele Dilema veche revin la Arad
12-14 august: Conferințele Dilema veche revin la Arad

12-14 august: Conferințele Dilema veche revin la Arad

Demarate în 2019 la Arad prin colaborarea echipei Festivalului de Științe Umaniste cu redacția celei mai prestigioase reviste de cultură din România, Conferințele Dilema veche revin între 12 și 14 august în orașul nostru.

După ce ediția arădeană din 2020 a fost anulată de condițiile pandemice,  Conferințele Dilema veche, concepute de la bun început ca proiect itinerant, s-au desfășurat în alte două orașe, Cluj-Napoca (octombrie 2020) și Timișoara (iunie 2021). A fost păstrat formatul de maraton cultural întins pe mai multe zile, cu aceiași invitați de prestigiu și cu aceiași organizatori: arădenii de la Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC) și revista Dilema veche.

Cred că e important pentru proiectul nostru, ca și pentru oraș, să continuăm să avem o ediție arădeană a Conferințelor. Colaborarea noastră cu instituțiile locale a fost mereu excelentă, dovadă fiind chiar faptul că acest concept de eveniment, unic pe piața culturală din România,  s-a născut aici, la Arad, și datorită acestei bune colaborări. Anul acesta am ajuns deja cu Conferințele la Timișoara, suntem acum la Arad și vom continua în toamnă la Cluj-Napoca, avem discuții pentru ediții la Oradea și la Iași, însă acasă, asta apropo și de tema ediției, ne simțim mult mai bine decât în deplasare. (Cătălin Lazurca, director executiv Conferințele Dilema veche)

La Arad, invitații confirmați ai organizatorilor sunt: scriitorii Ioan T. Morar și Adriana Babeți, rectorul UBB, profesorul Daniel David,  Preasfințitul Ignatie, episcopul Hușilor, fostul director al Operei vieneze, Ioan Holender, și pianiștii Andrei Vieru și Ana Silvestru. Cu toții sunt invitați să conferențieze și să dialogheze în jurul temei ediției arădene: Aproapele de departe. Diasporă, migrație, exil. Moderatorul Conferințelor va fi, ca de obicei, redactorul-șef al revistei Dilema veche, Sever Voinescu.

Programul pe zile și ore de la Arad este foarte aproape de a fi finalizat, urmând să fie comunicat de organizatori în curând. Ca de obicei, intrarea va fi liberă la toate evenimentele, neplătindu-se bilet, accesul făcându-se în limita locurilor disponibile și cu respectarea condițiilor sanitare în vigoare la data desfășurării.

Conferințele Dilema veche sunt organizate de Grupul pentru Management și Mediere Culturală în colaborare cu revista Dilema veche

Finanțator principal: Centrul Cultural al Municipiului Arad