A VIII-a ediție a Sărbătorii Vecinilor, la Arad

A VIII-a ediție a Sărbătorii Vecinilor, la Arad

Sărbătoarea Vecinilor, eveniment marcat în mai multe țări europene, în fiecare an, la sfârșitul lunii mai, va fi organizată și la Arad, fiind așteptate să se alăture asociațiile de proprietari, dezvoltatorii de proiecte imobiliare și nu numai.

Sărbătoarea Vecinilor va avea loc la Arad în data de 26 mai, când se vor organiza mici petreceri în curțile blocurilor, pe străzi, în cartiere și în fața caselor.

Arădenii sunt invitaţi să se alăture şi în acest an sărbătorii dedicate valorilor bunei convieţuiri – respect, bunăvoinţă, solidaritate şi spirit de întrajutorare.

Informaţii suplimentare despre eveniment și sprijin în organizarea Sărbătorii Vecinilor se pot obține de la Centrul Municipal de Cultură Arad la numărul de telefon 0371 501 072.

Sărbătoarea Vecinilor este organizată și în acest an de Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură.

Municipiul Arad s-a alăturat pentru prima dată Sărbătorii Vecinilor în anul 2009, iar datorită interesului cu care a fost primită de arădeni, anul acesta se află la a VIII-a ediţie.

Ziua Europeană a Vecinului sau ziua implicarii active în comunitate este o iniţiativă care îşi propune să celebreze conceptul de vecinătate şi se înscrie în seria acţiunilor europene organizate în zeci de state europene şi din lume.

Sărbătoarea Vecinilor a fost iniţiată în 1999 la Paris, unul din scopurile sale fiind acela de a combate tendințele individualiste și singurătatea, tot mai des întâlnite în marile aglomerări urbane. Astfel, europenii sunt invitați să socializeze cu vecinii lor, să se cunoască mai bine între ei și, în general, să creeze comunități mai puternice și mai prietenoase.