Events

  • Home
  • Event
  • Târgul de carte în aer liber „Open Book” la Arad se închide în 9 iunie
Târgul de carte în aer liber „Open Book” la Arad se închide în 9 iunie

Târgul de carte în aer liber „Open Book” la Arad se închide în 9 iunie

 

Până pe data de 9  iunie se desfășoară la Arad, în Piața Avram Iancu, a doua ediție a Târgului de carte în aer liber “Open Book”, având pentru prima dată invitaţi din afara graniţelor, care au adus cititorilor din Arad apariţii ale unor edituri din Serbia şi Ungaria.

Daniela Pădurean Andreica, directorul executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad, organizator al târgului, declara : „În ultimii ani, Centrul Municipal de cultură Arad și-a dezvoltat și și-a diversitficat în mod semnificativ activitățile, proiectele și programele culturale cu scopul împlinirii, intr-o măsură cât mai mare cu putință, a așteptărilor și nevoilor publicului arădean. Așa a luat ființă și Târgul de carte în aer liber de la Arad, a cărei primă ediție a vut loc în luna iunie 2018 și care s-a dovedit a fi un real succes. Fără îndoială, cartea reprezintă  un capital însemnat, cu o valoare mai mare decât cea a unui bun material. Ea îți deschide mintea, îți lărgește perspectiva asupra lumii și te face mai puternic. Nădăjduim ca și  ediția a doua a Târgului de carte în aer liber să fie bine primită și apreciată de concetățenii noștri.”

A doua ediţie a Târgului de carte în aer liber de la Arad „Open Book” se desfăşoară într-un  pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Avram Iancu, simultan cu Festivalul de literatură. „Discuţia secretă”, ajuns la a 6-a ediţie, în organizarea Primăriei Municipiului Arad şi Centrului Municipal de Cultură Arad. Această formulă culturală cu totul aparte, aduce împreună autori, cărți, idei, public şi un model de comunicare modern, eficient şi ingenios pe toate palierele procesului de creație, de la idee şi scriitură, până la lectură şi reflecție. 

La această a doua ediţie participă 20 de edituri, librării, distribuitori de carte şi universităţi, precum Grupul editorial All, Grupul editorial Art, Editura Atman, Editura Brumar, Casa literelor – Anticariat şi librărie, CCAHI, Curtea Veche Publishing, Editura Gramma, Editura Herald, Grupul editorial Litera, Editura Mirador, Editura Nemira, Editura Nomina, Editura Predania, Editura Sens. Tritonic Books, Editura Vremea, iar ca invitate din afara graniţelor Editura Libertatea - Panciova, Voivodina, Serbia, Editura Noi - Jula, Ungaria şi Editura Tibiscus - Uzdin, Voivodina, Serbia.